Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și, totodată, principalul furnizor concurențial de curent electric pentru consumatori finali din țară, anunță că a început procesul de emitere a facturilor aferente consumului lunii decembrie 2025.
Pe măsură ce sunt emise aceste facturi, se va modifica soldul vizibil în aplicația iHidro, chiar dacă factura nu a ajuns la adresa de e-mail sau de corespondență. Procesul de transmitere a facturilor poate înregistra întârzieri, precizează compania.
La începutul anului, compania își anunța clienții că efectuează lucrări de mentenanță ale sistemelor informatice, pentru a se asigura că totul funcționează în cele mai bune condiții. Hidroelectrica spunea că va desfășura în perioada 1 ianuarie – 20 ianuarie 2026, un proiect strategic menit să susțină digitalizarea și creșterea calității serviciilor oferite clienților, operațiune care presupune implementare a unui nou sistem informatic, precum și migrarea bazelor de date.
"Noile sisteme informatice vor permite, pe termen mediu și lung, o gestionare mai eficientă a relației cu clienții, procese de facturare mai rapide și mai sigure, o transparență sporită a informațiilor privind soldurile și plățile, precum și dezvoltarea unor funcționalități digitale îmbunătățite, orientate către nevoile consumatorilor", spunea compania.
În contextul acestor operațiuni tehnice, Hidroelectrica informa atunci că, temporar, anumite activități vor fi întrerupte, respectiv:
- emiterea și corectarea facturilor;
- reconcilierea soldurilor și alocarea plăților;
- alte operațiuni care presupun accesarea sau modificarea bazelor de date.
De asemenea, plățile efectuate prin alte canale decât aplicația iHidro (de exemplu, transfer bancar), în perioada 1–15 ianuarie 2026, se vor reflecta în soldurile clienților după finalizarea etapelor de migrare, respectiv începând cu 15 ianuarie 2026, fără a afecta drepturile contractuale ale clienților.
Sursa: Profit.


